Imprimă această pagină

 

 

Camelia Mingasson a fost numita director interimar al Casei de Cultura Timisoara

Vineri, 16 Aprilie 2021
(1 Vot)
TmEvents.ro -Camelia Mingasson a fost numita director interimar al Casei de Cultura Timisoara TmEvents.ro -Camelia Mingasson a fost numita director interimar al Casei de Cultura Timisoara

Noul director interimar al Casei de Cultura a Municipiului Timisoara este Camelia MINGASSON, un profesionist cu o vasta experienta în managementul proiectelor culturale.

Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a semnat dispozitia de numire în functia de director interimar al Casei de Cultura a Municipiului Timisoara a doamnei Camelia Mingasson.  Absolventa a Facultatii de Litere a Universitatii de Vest din Timisoara si a Masterului în Management Cultural European, în cadrul Universitatii Paris 8, Camelia Mingasson este, din 2009, presedinte al Asociatiei Culturale Kratima din Timisoara, unde coordoneaza proiecte culturale si educationale de anvergura. De asemenea, competenta ei este amprentata de varii experiente profesionale: evaluator de proiecte la Administratia Fondului Cultural National, în anul 2020, impresar, în cadrul Agentiei de Impresariat Artistic „Caroline Martin Musique”, din Paris, în 2004-2005, coordonator al departamentului cultural al Centrului Cultural Francez, în perioada 1996-2002.

„Propunerea, total neasteptata, a primarului Timisoarei, ma onoreaza si ma responsabilizeaza. Casa de Cultura este o institutie care are o contributie importanta la promovarea valorilor culturale ale Timisoarei si ale Banatului, dar si la exprimarea acestora în context european”, a transmis Camelia Mingasson. Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a declarat ca experienta si profesionalismul doamnei Camelia Mingasson au fost criteriile care au stat la baza acestei numiri.

„Casa de Cultura a Municipiului Timisoara poate si trebuie sa ramana un sprijin al comunitatii culturale timisorene, atat de încercata în acest an. Plecarea dintre noi a prof. Pavel Dehelean a lasat un gol imens. Experienta doamnei Mingasson în coordonarea si evaluarea proiectelor culturale de anvergura este o garantie ca aceasta institutie este pe maini bune pana la organizarea concursului”, a declarat primarul Timisoarei, Dominic Fritz. Interimatul directorului Casei de Cultura a Municipiului Timisoara va fi pe o perioada de maxim 120 de zile, timp în care va fi organizat un concurs pentru ocuparea acestei functii.

 

STUDII:

-2003-2004 -Universitatea Paris VIII, Institutul de Studii Europene, Master (DESS) „Management cultural european”;

-2003- Camera de Comert si Industrie din Paris, Franceza în Afaceri, Diploma DFA2;

-2002, „Maison des Cultures du Monde”, Paris ; Stagiu „Courants”;

-2001, Camera de Comert si Industrie din Paris, Franceza în Afaceri, Diploma DFA1;

-1991-1996, Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Litere, Licentiat în Franceza.