Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timisoara

Miercuri, 16 Decembrie 2020
(1 Vot)
Tmevents.ro -Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timisoara Tmevents.ro -Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timisoara

Timp de 5 saptamani, programul de gastronomie sustenabila La PAS a reusit sa faca legatura între producatorii locali si consumatori prin degustari online, promovarea bucatariei traditionale ca parte a patrimoniului imaterial, dezbateri online si prezentarea mai multor producatorilor locali.

De asemenea, pentru a atrage atentia asupra consumului responsabil de apa, trei fantani publice din Timisoara au fost transformate de artisti.

Programul La PAS este organizat de Asociatia CRIES si face parte din programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii. Evenimentul se afla la a doua editie, însa din cauza pandemiei din acest an, el a fost adaptat într-un mod inedit pentru a putea promova producatorii locali în aceasta perioada dificila, dar si pentru a-i pune în legatura directa cu consumatorii.

Degustarile de bere online, de paine, cidru, miere sau branza au avut loc cu ajutorul producatorilor locali, care au pus la dispozitie produsele, iar participantii au primit pachete de degustare, apoi din fata calculatorului,  au povestit despre produse, modul în care acestea ajung de la materie prima, la consumator. Degustarile online au inspirat si alte initiative de promovare a producatorilor locali din tara, la Iasi au început serii de degustari online de miere, carne, paine, bere sau salate. 

Parte a proiectului Gustul ca patrimoniu din cadrul programului La PAS, bloggerul culinar Laura Laurentiu s-a alaturat proiectului si a prezentat online patru retete traditionale din zona Banatului: smora coapta, galuste pe varza, taitei cu cartofi si taitei cu pesmet. De asemenea, în cadrul programului au fost prezentati patru Artizani La PAS, pentru a promova afacerile locale ce respecta mediul înconjurator, dar si pentru a oferi exemple pozitive producatorilor locali.

Dezbaterile online au reunit oameni interesati de alimentatia sanatoasa, de calatoriile sustenabile si de tesaturile si produsele de îmbracaminte create si realizate  cu respect pentru mediul înconjurator. În total, aproape 1000 de persoane au participat activ la evenimentele online organizate în cadrul programului din acest an. 

Programul educational La PAS de promovare a consumului responsabil a continuat si în acest an prin implicarea profesorilor si elevilor din  10 scoli din Timisoara. Cadrele didactice au organizat activitati pe tema reciclarii si a reducerii risipei alimentare cu aproape 450 de adolescenti cu varste cuprinsa între 13 si 18 ani. Chiar daca cele mai multe dintre activitatii au avut loc online, elevii au fost implicati si practic, pentru ca au masurat cantitatea si tipul de mancare risipita sau au fost rugati sa gaseasca metode de reciclare creativa. Pentru încurajarea si stimularea profesorilor, a fost lansat si un concurs de idei pentru promovarea consumului responsabil.

În spatiul public, 12 artisti au intervenit pentru a transforma trei dintre fantanile din Timisoara: harta orasului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic si straturile pamantului sunt temele care se regasesc în abordarea artistica a acestora. Cele trei fantani, amplasate în Parcul Regina Maria, Parcul Botanic si în Piata 700, au fost incluse în programul La PAS pentru a atrage atentia publicului asupra consumului responsabil de apa. 
Programul La PAS va continua si anii viitori deoarece face parte din programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii si îsi propune educarea publicului privind consumul responsabil si combaterea risipei alimentare, dar si prezentarea gastronomiei banatene ca element de patrimoniu imaterial