Imprimă această pagină

 

 

14 afgani, ascunși în automarfare, depistați la granița cu Ungaria

Marți, 25 Mai 2021 Scris de Tiberiu Manolache
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I, Nădlac II și Borș II au depistat, ascunşi în autocamioane, paisprezece cetățeni străini, care încercau să ajungă  ilegal în state din vestul Europei.

''În data de 25.05.2021, ora 07.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, echipamente de ski, pe ruta Bulgaria-Austria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

La scurt timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean român, care transporta utilaje agricole pentru o societate comercială din Spania. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, doi cetăţeni din Afganistan, în vârstă de 23, respectiv 33 de ani, solicitanți de azil în România.

Tot astăzi, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean georgian, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Georgia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, parchet laminat, pe ruta Turcia-Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase afgani, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun'' transmite Poliția de Frontieră.